Venus

Era o zi minunata de primavara, beam un ceai linistita si privind spre aburii ce ieseau din cana o intrebare a inceput sa imi rasune in urechi…Ce ai? Un simplu ceai baut cu mine in liniste insemna totusi mai mult decat imi puteam imagina, acel moment tainic de solitudine autentica cu gandurile mele . Un ceai oare este de fapt un CE AI?

Si ce aveam eu acum si aici in minte? Ce lipsea si ma facea sa imi julesc genunchii si sa imi tot lovesc gleznele de la atata alergat mental si unde ?

Ma simteam in aceea zi ca o portocala , care indiferent cat si cum ai stoarce-o din ea , tot suc de portocale va iesi. Atunci am realizat ca sunt un burete, unul ce absoarbe tot si de toate de pretutindeni fara discernamantul si sita informatiilor.

Doar ce ascultasem cu o zi inainte un discurs al lui Jim Rhon in care spunea ca mintea noastra este asemenea unei fabrici mentale si incepeam sa simt nu sa cred, ci sa simt ca are o informatie utila printre miile ce mi le-am turnat in minte si erau total nefolositoare.

Daca mintea noastra este o fabrica mentala, atunci cum as putea fi eu aceeasi portocala dar care sa dea alt suc ?

Un suc care sa aibe atat de putina legatura cu tot ce stiu deja…

Si ce stiu eu deja de fapt?

Cu ce imi umplu zilele si diminetile asteptand altceva cand fac totul ca intr-un joc repetat ?

Si atunci ca o claritate lucrurile au inceput sa se aseze in bibleoteca mintii mele.

Si am schimbat un singur lucru ….diminetile.

Am adaugat un singur lucru lasand totul la fel.

Si aceea actiune a inceput sa devina pentru mine schita unei noi fabrici mentale ce poate reconstrui intreaga mea perpectiva a vietii.

Ma intreb daca si altii ar incerca ce rezultat ar obtine?