Venus

De trei ani de zile vad aceleasi peisaje si oamenii dar mintea si sufletul meu hoinareau in alte locuri neavand ochii deschisi catre ce e minunat si ce pot invata de la miracolele ce pareau prea banale pentru orgoliul meu prea mare.

Am cumparat de nenumarate ori carti vechi de la o babuta ce sta aproape zi de zi la un colt de strada. Avand in micul ei magazin improvizat diferite lucruri. Totosei impletiti, jucarii vechi si ce ma interesa pe mine cel mai mult comorile scrise, cartile.

Am compatimit de multe ori babuta garbovita de vreme dar niciodata nu i-am vazut frumusetea si puterea pana ce ochii simplitatii mi-au fost deschisi cum s-a intamplat azi.

In tot acest timp am spus in mintea mea : ” Uite o femeie batrana, poate parasita de copii sau poate ca nu are pe nimeni langa ea, venind zi de zi la acel colt de strada sa vanda cate ceva pentru a castiga poate un banut pentru a-si lua o paine “.

Asa cum toata viata mea m-am privit o victima a sortii, inconjurata de neplaceri si mereu in preajma necazurilor, atat am putut vedea in babuta din fata mea.

Dar parca ceva in ultima vreme s-a schimbat in perspectiva imaginii asupra realitatii, si in loc de a vedea in acea batranica o victima , azi am vazut o inspiratie. Am apreciat tenacitatea cu care in ciuda varstei continua sa isi castige existenta, perseverenta cu care zi de zi se ridica din pat in ciuda varstei sau a conditiile nefavorabile ea , este mereu acolo in coltul ei . Azi am vazut putere in simplitatea batranei si mai mult de atat am vazut fericirea, acea fericire simpla de om ce isi urmeaza calea si cunoaste ingredientul secret adica multumirea, acel ingredient care face dintr-o zi obisnuita o adevarata victorie .

De aceea aceasta mica adunare de cuvinte pe o foaie este un omagiu adus simplitatii cu care ea, se bucura de zilele insorite , de lucrurile putine dar care zambet , de o un sincer buna dimineata si de profitul din afacerea ei mica dar care poate inseamna pentru ea un intreg Univers.

Un omagiu Adus simplitatii….

Azi la fel ca si ieri si cu o zi inainte de ieri am decis sa im iau armura de razboinic si sa plec la lupta. Si am luptat si azi si am luptat si ieri si am luptat in toate aceste zile cu vitejie dar avansand nicaieri.

Si intr-o zi de Duminica , respectand taina odihnei , am lasat armura jos.

Aceea armura de razboinic care mereu este gata sa se lupte cu toti si toate pentru binele familiei , al prietenilor si al comunitatii.

Lasand in cuier armura de mare razboinic al binelui Marele razboinic a realizat ca in tot acest timp in care cu inversunare tinea sabia pentru a se razboi cu balauri si bestii, dragoni si invadatori, toti cei ce jurase sa ii apare aveau o fabrica in care in fiecare clipa creau alte si alte probleme.

Se simtii atunci stanjenit si mic, si din Marele Razboinic uitandu-se in oglida era doar un biet Don Quijote de la Mancha ( faimoasa nuvela scrisa de Alonso Quijano). Asemenea eroului Don Quijote si acest Mare Razboinic contemporan se trezise din lumea imaginara plina de probleme nesfarsite ale familiei lui, prietenilor si toti cei din comunitatea in care traia. A inteles ca toti acesti oameni vor crea mereu alte si alte probleme si apoi vor astepta sa vina marele salvator spre a descurca itele incurcate.

Atunci Razboinicul cu capul plecat sa asezat la masa intelepciunii, o masa in care observa fara a judeca, in care vorbeste si cand tace si in care toti sunt responsabili de creatiile lor .

La aceasta masa nimeni inafara de gandurile sincere ale sufletului nu se aud, este o tacere in care toate cuvintele lumii se aud intr-un singur ecou – Dumnezeu.

Era o zi minunata de primavara, beam un ceai linistita si privind spre aburii ce ieseau din cana o intrebare a inceput sa imi rasune in urechi…Ce ai? Un simplu ceai baut cu mine in liniste insemna totusi mai mult decat imi puteam imagina, acel moment tainic de solitudine autentica cu gandurile mele . Un ceai oare este de fapt un CE AI?

Si ce aveam eu acum si aici in minte? Ce lipsea si ma facea sa imi julesc genunchii si sa imi tot lovesc gleznele de la atata alergat mental si unde ?

Ma simteam in aceea zi ca o portocala , care indiferent cat si cum ai stoarce-o din ea , tot suc de portocale va iesi. Atunci am realizat ca sunt un burete, unul ce absoarbe tot si de toate de pretutindeni fara discernamantul si sita informatiilor.

Doar ce ascultasem cu o zi inainte un discurs al lui Jim Rhon in care spunea ca mintea noastra este asemenea unei fabrici mentale si incepeam sa simt nu sa cred, ci sa simt ca are o informatie utila printre miile ce mi le-am turnat in minte si erau total nefolositoare.

Daca mintea noastra este o fabrica mentala, atunci cum as putea fi eu aceeasi portocala dar care sa dea alt suc ?

Un suc care sa aibe atat de putina legatura cu tot ce stiu deja…

Si ce stiu eu deja de fapt?

Cu ce imi umplu zilele si diminetile asteptand altceva cand fac totul ca intr-un joc repetat ?

Si atunci ca o claritate lucrurile au inceput sa se aseze in bibleoteca mintii mele.

Si am schimbat un singur lucru ….diminetile.

Am adaugat un singur lucru lasand totul la fel.

Si aceea actiune a inceput sa devina pentru mine schita unei noi fabrici mentale ce poate reconstrui intreaga mea perpectiva a vietii.

Ma intreb daca si altii ar incerca ce rezultat ar obtine?

Panorama iubirilor pierdute in valurile marii , povesti scrise de maini ce tremura de dor in serile in care luna si stelele danseaza melodii cantate in picturile de dor.

Si oare este scris ca un erou pe calul lui sa vina sa salveze printesa din noi?

Cat de nedrept pentru un barbat sa foloseasca sabia adevarului manata de minciunile societatii. Cum poate oare el sa ne apare de calaii sufletului nostru ? Cu ce fantasme ale trecutului trebuie sa se lupte barbatul ce iubeste o femeie?

Caci toata drama adusa in lupta eroului ce salveaza printesa este creata chiar de ea. Balaurul autohton ce poarta hainele unui fost iubit gelos si agresiv de care iubitul trebuie sa ne salveze, toate lipsurile noastre din suflet pe care el trebuie sa le compenseze cu cadouri scumpe si calatorii in destinatii exotice doar ca pozele noastre de instagram sa arate mai bine si sa ne lumineze chipul mai frumos aducand ce nu putem cuprinde intr-o poza comuna intr-o sufragerie in care impartim iubirea in doi.

Noii eroi autohtoni sunt cu mult mai puternici si luptatori decat toti fostii gladiatori ai trecutului. Ei in aceste zile lupta cu fiinte imaginare create de noi printesele societatii. Acesti eroi in armura lor merita mai multa iubire si respect decat toti ceilalti barbatii care se luptau cu animale salbatice ca sa ne asigure mancarea si protectia. In aceste zile in care totul pare atat de la indemana , fericirea noastra este atat de rara. Ei se lupta cu traficul si programul incarcat , cu stresul un mare balaur al secolului 20 doar pentru ca serile noastre sa fie pline de calm si dragoste , de intelegere si fericire.

Dar si acesti eroi la fel ca ceilalti isi merita dupa luptele date , trofeul. Dar oare ce au ei nevoie intr-o lume in care totul se cumpara de pe internet si din magazine?

Poate ca la fel ca si noi duc lipsa de tot ce nu poate fi achizitionat. De fericire, calmitate, blandete si intelegere si binenteles o sexualitate sanatoasa in cuplu.

Acestea sunt luptele noastre ale femeilor, de a pastra intr-o lume in care sexul este produsul numarul unu vandut in toate colturile, exact in aceasta societate noi sa pastram o relatie sanatoasa si lipsita de iluziile vandute si amabalate frumos.

Dar oare cum?

Toate revistele, influenceritile , bloguri si emisiunii ne indeamna sa folosim vulgaritatea si lipsa de demnitate in garderoba noastra feminina.

Am vazut recent un prodcast care mi-a placut . In care una din invitate spune clar, pentru ce ne pregatim noi oare atunci cand bem fara masura, ne distram in fiecare weekend si impartim patul cu mai mult de un partener saptamanal sau poate chiar in aceeasi seara. Raspunul e clar ca nu pentru o relatie in doi. Cate dintre noi am capatat oare abilitati care aduc benefii in relatia de cuplu, sau oare cate dintre noi chiar stim care sunt acelea?

Nu cred clar ca poate exista o formula magica de stabilitate a unei relatii dar am invatat pe pielea mea sa ascult si sa observ oamenii care au deja o relatie sanatoasa. Imi este greu sa iau sfaturi despre o relatie fericita de la cineva care este singur sau singura. As vrea cu adevarat oamenii care au reusit sa intretina focul pasiunii si al intelegerii in iubirea de cuplu sa ne impartaseasca din experienta lor si poate dintr-un puzzle minunat de ideei si povesti sa ne facem mapa mentala a unor calitati pe care sa le practicam .

Este undeva codificat in noi sacrificiul? Sacrifica familia pentru cariera, viata personala pentru succes , prietenii pentru invatat ;

Privind spre geamul ce comunica cu marea ma gandeam cine pune aceste reguli ale sacrificiului in jocul vietii.

Eu vreau sa aduc in schimbul succesului pe altarul sacrificiului lenea pentru a o intelege mai bine si a o transforma din lips in prea plin. Sa muncesc dupa un plan care sa ma ajute sa imi impart inteligent timpul in asa fel incat sa pot zambi seara la un film cu copii si dimineata la birou cu colegii.

Poate ca acest altar al sacrificiului este doar punctul in care incepem sa intelegem cum sa echilibram activitatile si ca intr-un joc de monopoly sa vindem si sa cumparam abilitati .

Aceasta ” lene ” a fost una dintre cele mai bune abilitati pe care le-am avut pana la acesta varsta. Aceea stare de solitudine cu mine in care parea ca nu fac nimic dar calmam si ofeream claritate mintii mele. O reinterpretare a ce simtim va oferi raspunsuri cu totul divine. Dar am catalogat aceasta meditatie in singuratate lene, pentru ca asa vedeau cei agitati si mereu inotand in starea tulbure a mintii lor, starea mea de calm si liniste. Si asa cum ei aruncau catre mine judecati si eu azi le pot intoarce inapoi in condica Cartilor aceeasi judecata. Dar o fac in liniste doar pentru mine . Doar pentru a da jos din spatele meu inca un sac greu ce niciodata nu a fost destinat umerilor mei sa il car.

Si poate din incercarea de a-mi demonstra punctul de vedere si a avea sentimentul de acceptare am alergat , magarul tuturor luand in spate si carand sacii altora pana cand undeva si aceasta lectie s-a incheiat.

Undeva tacit si in tacere simteam asteptarile celorlati de la mine si nefiind consitienta de cine sunt si ce simt , jucam mereu rolul de magar emotional , ce care emotiile altora, le interpretam si le ofeream inapoi intr-o alta lumina. Si aceasta munca parea ca niciodata nu se sfarseste pentru ca posesorii emotiilor veneau cu altele si cu altele ….iar cand ma intorceam catre ei pentru un schimb echitabil de experiente ma loveam de clasicul : Nu e treaba mea . Si am fost suparata si am urlat si m-am intristat mult timp pana am realizat ca nu e treaba mea sa iau de la usa vecinului gunoiul care miroase si sa il duc la gunoi, impins de reguli morale si sociale va fi obligat sa o faca singur . Dar in aceasta dezbatare mentala cu mine veneam si protejam rolul meu de erou spundu-mi singura de simtul civic si moral de ajutor a celuilalt. Oare asa sa fie ? Exista obligatia sa mutam gunoiul altuia ca sa nu ne inunde mirosul lui? Probail ca de aceea s-au inventat Legile Karmei, legile cauza efect , in care forte necunoscute intre in actiune in momentul in care gunoiul nostru mental si emotional deranjeaza mirosul de armonie din jur. Pentru pastrearea echilibrului natural , in scena intra aceste legi ale karmei care ne obliga sa mentinem in functie de vibratia colectiva vibratia personala.

Acesti saci au fost inapoiati proprietarilor de drept pentru ca si ei sa isi faca schimburile in alaturul sacrificiilor.