Venus

Priveam de la masa tacerii intreg peisajul din mintea mea incercand in liniste sa cos si descos ganduri.Sa pictez iar si iar cuvinte ce parca pentru mine capata mereu alte sensuri…cand acea liniste a fost intrerupta de un val de cuvinte, propozitii si emotii ce nu le indentificam ca fiind ale mele..

In acel moment m-am ridicat din tacerea mea si am inceput sa inspectez fiecare camera a mintii mele si am ramas surprinsa de cati oameni erau in ea.

Atat de multi incat eu in propria mea casa mentala m-am simtit doar un vizitator ci un proprietarul.

Am vazut fete cunoscute dar si anonimi pe care nu ii puteam schita drept cunoscuti decorand si rearanjand indeei, dorinte si sentimente ce apartineau mintii si sufletului meu. Atunci am realizat cat de putina autenticitate am si cum fiecare idee este de fapt rescrisa in mintea mea de influenta unui musafir ce imi interpretarea proprie si o schimba dupa bunul plac pentru a servi povestii lui.

M-am intrebat atunci cat din tot ce sunt este de fapt autentic si cat este rezultatul acestor oameni ce stau in casa mintii mele . Dar ei sunt acolo cu acordul meu oare ? Si atunci am realizat ca nimeni si nimic nu poate sa patrunda in fiinta mea fara acordul meu si i-am rugat politicos sa plece.

Am simtit cum rand in rand pasii lor care se indreptau spre usa tropaiau si scoteau sunete pline de frustrare, se pare ca isi pierdusera rezidenta .

Un sentiment de mila a inceput sa intre in fiecare camera si pentru prima oara am vazut mirosul si culorile ei, era un sentiment care initial venea cu un miros de primavara incantatoare ca dupa sa miroasa a ceva apasator si acru. Am deschis ferestrele sufletului si am poftit si acest sentiment sa se duca de unde a venit.

Am inceput sa respir si sa simt cum intreaga mea minte a fost acoperita de pace , liniste si calm; Era un sentiment ce putea fi cantat , desenat si dansat in acelasi timp; Incredibil de palpabil dar totusi imposibil de prins in mainile fizice.

Am inceput sa privesc in jur si sa obserb mizeria lasata in urma de musafirii nepoftiti;

Asa ca am decis sa fac curatenia de primavara mentala .

Am adus in locul aspiratorului un peisaj de copaci infloriti, in locul mopului o dupamiaza in soarele bland de primavara la malul marii si am inceput sa simt cum usor praful si mocirla lasata de musafiri a fost curatata.

Cat de frumos e sa faci curat in minte.

Natura este modul prin care gândurile noastre învață să zboare in natura unei existențe perfecte .Aceasta natura arata toate anotimpurile sufletului nostru , vara și soarele ce aduce zambet , primăvară cea in care ne simțim plini de dorința , toamna când stand să privim acele culorii uimitoare de arămiu și galben avem constientizarea calmului intern și iarna atunci că afară e frig dar în suflet cald și bine .

Povestea cu drobul de sare a fost una care mi-a stârnit întrebări despre viața mea .

In aceasta poveste , doua femei , nora și soacră plângeau la gândul că un drob de sare pus pe un dulap va cădea și va strivi copilul ce dormea în pătuțul ce era exact langa dulap

Mă întreb la fel ca aceste femei de ce ne trăim la nesfârșit viața în povestea drobului de sare . Identificam problema și totuși cumva ne este mai greu sa mutam drobul imaginar de sare din viața noastră decât orice alt efort care îl facem zi de zi plângându-ne existența tulburată de evenimente ce pot fi atât de ușor schimbate .

Spun acum aceste lucruri cu lejeritate dar până nu demult făceam și eu parte din grupul bocitoarelor , luând fiecare problema din viața mea la analiza continua dar fara a avea intenția de a schimba ceva . Am observat că atunci când frustrarea cauzata de un cerc în care simțeam că viața mea se învârte începeam să caut oameni cu probleme similare în viața mea pe care ii bârfeam cu fiecare ocazie , incercand sa maschez mizeria de sub covorul meu , simtindu-ma cumva mai bine in legătură cu propria mea mizerie când făcand asta .

Am inceput un proces cu mine . Devenind cea care și-a dorit să de-a sinelui meu un exemplu în care sa fiu inculpat , avocat , procuror si judecător . Astfel sub ochii mei natura a devenit sala de judecată , cerul juriul și eu eram toți cei 4 ..aparandu-ma , condamnând ce sunt și stand în tacere privind judecătorul din mine .

Am decis după acest proces sa reabilitez tot ce sunt , să înțeleg , să ascult și să accept . O data cu aceasta acceptare un drob de sare a fost înlăturat , o mare enigma a fost deslușită … lumea bârfei.Am înțeles că fiecare cuvânt urât spus de altcineva este doar o autoanaliza. Am decis sa îmi accept caracterizarea și să schițez noi trăsături pictând un nou inceput .

Reabilitarea a fost acceptată . Judecatorul din mine a zâmbit , avocatul a simțit succesul , procurorul a înțeles că uneori a pierde e cea mai mare victorie iar inculpatul a simțit cum în mâinile lui sunt cheile unui nou inceput .

Privind acum de mana cu trecutul simt cum viitorul se înfățișează in culorile divine ale creatiei .

Mă gândeam des cat de mult în relații vrem sa schimbam ceva la cel cu care ne intersectam , un milion de moduri de al face mai bun sau mai pe placul nostru , fiecare schimbare dorita spre exterior este una imensa in noi .

Am decis recent sa pun aceasta ipoteza în testul realității și am constientizat că fiecare schimbare de pe lista partenerului pe care eu o voiam era una de care esență mea avea și mai multă nevoie .

Am luat cu grija caietul și am început să trec tot în dreptul meu . Atunci am început sa simt cu adevărat liniste , furtuna a început să fie una a schimbării .

In aceste zile frumoase cu soare si natura ce revine pentru a ne arata frumusetea ciclului de renastere, am decis sa scot din barul vietii mele sticlele relatiilor.

Am inceput sa vad ce as vrea sa beau si ce nu pentru ca mi-am dat seama ca ma simteam infometata de a bea nu de a manca.

Uitadu-ma la Barul meu mental am inceput sa vad diferite bautauri ce se asemanau atat de mult cu relatiile de famile, iubire sau prietenie care le-am avut pana acum . Am simtit ca e momentul sa fac inventarul si sa raman doar cu ce sufletul meu vreau sa consume.

Am luat in mana o sticla minunata, de culoarea nisipului ce continea in ea un lichior tare si ametitor, am simtit cum din toate sticlele m-a atras cel mai mult, asemenea unei Fete Morgana in destern. Aveam in mana sticla iluziei de mai bine in relatii. Si am gustat. Gustul era nici amar dar nici dulce, era un gust ce parca avea de toate dar in final nimic special. Si tot beam din sticla si am inteles ca nu avea nici un efect, nici de a potoli setea si nici de a ameti mintea.

Atunci in fata mea ecranul mental a pornit si am inceput sa vad persoane din familia mea,, prieteni sau fosti iubiti ce se asemanau cu sticla si cu continutul ei. Acele persoane care vand iluzia de a potoli o sete sufleteasca doar folosind cuvinte dar pleaca atunci cand este ceruta actiunea. Iar apoi in secunde in fata mea am vazut ca acei oameni erau ceva din mine. Si eu la randul meu am fost la fel. Nu m-am tinut de promisiunile de a ajunge la timp la o intalnire, am spus ca voi savarsi multe dar in final nimic, mi-am dat cuvantul pentru a indeplini lucruri si nu mi l-am tinut pana la final.

Am luat sticla si am pus-o in cutia de reciclat. Atunci am observat cum aproape tot barul s-a golit sub privirea mea plina de surprindere.

Am inteles pentru prima oara ce inseamna jocul de domino si acel efect in lant care poate determina o schimbare reala.

M-am apucat atunci sa sterg praful , sa rearanjez sticlele ramase si sa las locul gol pentru a crea mental alte sticle si alte bauturi.